joi, 2 august 2012

Another :3







      Da, e tot joi, e tot doi august, iar eu mi-am petrecut ziua de azi butonând televizorul, calculatorul şi telefonul, după care am băgat nişte chipsuri în timp ce m-am uitat la ,, Cireaşa de pe tort'', ca să fie tacâmul complet. Mda, ştiu că nu vă interesează, însă am mai făcut ceva care chiar merită menţionat: aşa cum mi-am propus, am reuşit să mă apuc de vizionat ,, Another'', un anime genial, dacă stai să pălăvrăgeşti cu nebuna de mine.
       Oricum, îi mulţumesc pe această cale unei anumite persoane, care mi-a spus de el, pentru că, fără ea, eu nu aş fi văzut azi primele două episoade. Ăăă... am uitat ceva! Ah, da! O invidiez pe creatoare slash îl invidiez pe creator pentru grafica asta şmecheră. În fine, nu mă prea pricep, dar uitaţi-vă şi voi cât de frumos sunt desenate! :x Pe lângă asta, pe mine m-au captivat încă de la început, când Sakakibara ( ăăă... de ce îmi e atât de greu să reţin nume japoneze? =)) ) o întâlneşte pe tipa aia cu pansament pe ochi, pe nume Mei Misaki. :3 Mi-a plăcut mult faza când a întrebat-o care este caracterul pentru Mei, iar ea i-a răspuns că este acelaşi pentru ,, cântec'' şi ,,ţipăt'' şi ,, durere'', parcă a mai zis. A fost aşa şmecher! :3
        Concluzia e că, deşi am văzut doar primele două episoade din primul sezon, deja ador anime-ul, mai ales că e horror. Ăăă, încă aştept să trag o sperietură zdravănă sau să văd nişte sânge. :) Aş putea pălăvrăgi despre el încă două ore, aici, pe blog, dar las Wikipedia s-o facă.
         Descrierea acestui anime ( ştiu că repet de prea multe ori anumite cuvinte şi că sună deranjat, dar le-aş face de râs dacă le-aş numi desene ) este, în traducerea  de baltă de pe Google Translate * pentru că mie îmi e prea lene să traduc sau să vă explic* : povestea se concentrează pe un baiat pe nume Kōichi Sakakibara, care, la transferul în  ŞcoalaYomomiya  şi întâlnirea cu misterioasa Mei Misaki, se găseşte într-un mister ce  gravitează în jurul valorii de studenţi şi oameni referitoare la clasa lui  care se confruntă cu decese macabre, fara sens.
         Cam asta a fost, sper că v-am stârnit interesul şi că, poate, aruncaţi un ochi, de plictiseală. Nu cred că o să fie timp pierdut. :)  
      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu