câine bun c:

  Îmi pare rău că am lipsit de pe-aici atât de mult timp. Cum am spus în postarea anterioară, n-am prea mai avut inspiraţie. Am lucrat doar la povestea mea de pe Wattpad. Încerc să fac ceva bun din ea. Încerc.
  Şi am încercat să desenez ceva, am lucrat ceva la el, dar tot nu sunt mulţumită. Meh, mă rog.
           

*Insert a title here*

Nu ştiu ce se-ntâmplă cu mine. Blogul meu nu mai e ce-a fost. Nu mai scriu cu aşa mare plăcere cum scriam înainte. Adică, nu mă-nţelegeţi greşit, ador să scriu, dar, parcă nu mai am idei.

 Şi eu m-am schimbat. Şi cică nu-mi plac schimbările. Păi, nu-mi plac, dar oamenii se schimbă. Acceptaţi asta. S-ar putea să nu-ţi mai recunoşti cel mai bun prieten din copilărie, din moment ce nu l-ai mai văzut de... eu ştiu, cinci ani? El se va-ntoarce cu o gaşcă nouă de prieteni, plini de tatuaje şi pierce-uri. Iar tu crezi că eşti tot fetiţa aia drăguţă, de treişpe ani, dar şi tu te-ai schimbat. Anturaj nou, nu-ţi mai place muzica pe care-o ascultai atunci. Acum asculţi şi tu Linkin Park şi alte formaţii rock.
   Te maturizezi. Dai peste persoane care au o influenţă atât pozitivă, cât şi negativă asupra ta.
   Găseşti pe cineva care-ţi va împrumuta din personalitatea lui/ei, cu, sau fără intenţie. Şi tu îl/o vei învaţa lucruri noi şi îi vei împrumuta din personalitatea ta. Veţi face schimb de melodii. Veţi râde. Apoi veţi plânge împreună. Apoi, veţi începe să vorbiţi mai mult. Şi mai mult. Şi realizaţi că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă nu numai în privinţa muzicii. Vă daţi seama că vă asemănaţi mult.
    Apoi vă veţi îndrăgosti. Tu de el, el de alta. Apoi tu o să suferi în tăcere. O să doară, pentru că ştii că inima lui nu e în mâinile tale, ci ale ei. Pentru că nimic nu-i corect în lumea asta şi aştepţi şi tu să-ţi fie şi ţie bine. Dar când?! Te tot întrebi şi nu găseşti răspuns.
     Va veni o vreme când îţi va fi şi ţie bine. Când viaţa le va aranja pe toate. Nu trebuie să-ţi pierzi speranţa, pentru că, deseori, ea este tot ce ţi-a mai rămas.
      Keep holding on!

    Am dat greş încercând să scriu un post încurajator, nu-i aşa?

,,Fata de hârtie'' de Guillaume Musso. Recenzie

,, La ce ne servesc cărţile dacă nu ne readuc la viaţă, dacă nu reuşesc să ne facă s-o sorbim cu şi mai multă aviditate?''- Henry Miller

   Nu am cuvinte să descriu ce a făcut din mine cartea asta. M-a făcut să râd, să plâng, s-a jucat cu

sentimentele mele, m-a făcut să simt că fac parte din poveste. Este cea mai bună şi cea mai frumoasă carte pe care am citit-o pân-acum. ,, Fata de hârtie'' este unică, specială, originală şi v-o recomand din toată inima.
    S-ar putea spune că m-am îndrăgostit de felul de a scrie al autorului. Nu e ca nimic din ce am ,, gustat'' până acum. Am găsit atât de multe citate frumoase. M-a purtat cu ea în Los Angeles, Italia şi Franţa alături de personajele pe care am ajuns să le îndrăgesc tare mult.
    Personajele sunt bine conturate, fiecare dintre ele are o personalitate aparte. M-am regăsit în trăsăturile lor; atât pe mine, cât şi pe prietenii mei.
   ,, Fata de hârtie'' m-a făcut să râd atât de tare şi să o ador. E cartea mea preferată. La început, nu i-am dat cine ştie ce şanse, până când am început să mă obişnuieşc cu personajele şi naraţiunea, cam în momentul în care Billie a apărut ,, ca din senin'' în camera personajului principal, Tom Boyd. Mi-au plăcut replicile acide pe care şi le dădeau cei doi când s-au întâlnit prima dată; cum Billie l-a ajutat pe Tom să meargă tocmai până în Mexic, ca el să dea de fosta lui iubită care-l părăsise şi din cauza căreia trecea printr-o depresie şi nu mai putea scrie niciun rând. Milo e cel mai bun prieten al lui Tom şi deşi e adult, se comportă ca un adolescent, iar Carole, cea mai bună prietenă a celor doi, îi reproşează asta.
    Cartea asta m-a ajutat să-mi îmbunătăţesc scrisul şi am încercat şi eu să fac mici descrieri ale personajelor mele, în care să scriu totul despre ele, până la cel mai mic detaliu, de la aspectul fizic la filmul preferat.

   
      Ca să vă faceţi o idee mai vagă despre ce este vorba, voi transcrie aici mica descriere de pe ultima copertă:

        Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasă şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. Într-o noapte, când el se afla pe buza prăpastiei, ea prinde viaţă. Şi îi aduce o veste tulburătoare: dacă el nu mai scrie, ea va muri. Astfel începe o călătorie halucinantă, în care Tom trebuie să-şi recapete inspiraţia, ca să poată salva viaţa femeii de care se îndrăgosteşte. 

         Şi câteva citate:

       ,, Billie îşi şterse ochii înnegriţi de rimelul prelins.
         - Te rog, Jack, nu pleca aşa.
           Dar bărbatul îşi pusese deja mantoul. Deschise uşa, fără să arunce vreo privire spre amanta lui:
         - Te implor! strigă ea căzând
       
          Şi asta era tot. Nici măcar un punct. Cartea se termina la cuvântul ,,căzând'', urmat de două sute de pagini albe.''

   
         ,, Nu mai avea nici serviciu, nici casă, nici maşină. Dar îi rămânea Carole. Pierduse tot. Înafară de ce era esenţial.''